Dieceza de Oradea
scurt istoric

În cartulariul Capitlului din Oradea se menţionează: "Fondatorul bisericii noastre din Oradea este Sfântul Ladislau, fostul rege al Ungariei, fiind aceasta fundată şi sfinţită în onoarea Preafericitei Fecioare Maria, punând în ea un prepozit şi, în afară de acesta, 24 de canonici, mai târziu ridicând-o la rang de biserică episcopală şi îmbogăţind-o cu multe moşii, drepturi şi privilegii".

În afara Episcopiei şi bisericii orădene, Sfântul Ladislau a mai înfiinţat şi biserica din Zagreb. Nu se cunoaşte cu precizie când a fundat Sfântul Ladislau biserica din Oradea. Este însă cert că a întemeiat aici mai întâi o prepozitură şi abia mai apoi o Episcopie. La fel de sigur este şi faptul că mănăstirea pe care a construit-o a fost situată pe locul actualelor ruine ale cetăţii, după cum au atestat-o săpăturile arheologice.

La un secol după înfiinţare, pe lângă biserica şi mănăstirea de aici şi-au făcut apariţia călugării benedictini, praemonstrateni, augustinieni şi ioaniţi. Locul i-a atras pentru că în biserică se aflau moaştele Sfântului Ladislau iar în apropiere, la Sâniob, se afla mâna dreaptă a Sfântului Ştefan. Ambele locuri au devenit, cu timpul, importante locuri de pelerinaj, mai ales după ce s-a răspândit vestea că trupul Sfântului Ladislau, îngropat iniţial la Somogyvár, a ajuns aici într-un mod miraculos, în 1116.

Sanctificarea lui a fost celebrată în 1192, după acest eveniment luând amploare pelerinajele, fapt care a determinat şi o dezvoltare intensivă a oraşului. Mulţi veneau în speranţa unor vindecări datorate meritelor sfântului, dar veneau şi unii la judecată, ca Dumnezeu să lămurească pricinile dintre ei prin mijlocirea sfântului îngropat aici. Veneau pelerini din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării, printre ei aflându-se mari seniori, regi şi regine; unii au dorit să fie înmormântaţi şi ei aici, motiv pentru care au înzestrat biserica din Oradea cu multe danii.

Deja cu ocazia celebrărilor prilejuite de canonizarea Sfântului Ladislau s-a constatat că biserica din cetate devenise neîncăpătoare. Prin urmare, în anii următori au fost executate lucrări de extindere, terminate în anul 1204. Însă în 1241 tătarii au distrus biserica în întregime, împreună cu cetatea şi aşezările din jur.

După plecarea tătarilor, în 1242, localnicii au început reconstrucţia întregului complex religios. În acel moment au venit aici şi călugări ai unor ordine nou înfiinţate: franciscani, dominicani, paulini, precum şi călugăriţe clarise, care au participat activ la reconstrucţie.

La începutul secolului al XIV-lea, în timpul Episcopului Bathori András, biserica Sfântul Ladislau a fost reconstruită în întrgime, în stil gotic. În anul 1342, cu prilejul pelerinajului făcut de regele Ludovic cel Mare, în faţa bisericii a fost instalată statuia ecvestră a Sfântului Ladislau. Importanţa deosebită a centrului religios catolic de la Oradea este reflectată şi de faptul că în catedrala Sfântul Ladislau au fost înmormântate mai multe personalităţi princiare.

Secolul al XV-lea a fost o perioadă de înflorire spirituală pentru Oradea. Curţile Episcopilor Andrea Scolari (1409-1426) şi Ioan Vitéz de Zredna (1445-1465) au devenit centre culturale de importanţă europeană. Biblioteca Episcopului Ioan Vitéz de Zredna, cuprinzând cărţi copiate aici sau comandate în Italia, a stat la baza celebrei biblioteci "Corviniana" a lui Matei Corvin. La şcoala capitulară orădeană au studiat numeroşi tineri, unii dintre aceştia devenind principi (Matei Corvin), înalţi prelaţi (Nicolaus Olahus), funcţionari de stat sau diplomaţi.

Secolul al XVI-lea a fost deosebit de agitat şi pentru Biserica catolică orădeană. Epoca Reformei a fost declanşată în Oradea de asediul cetăţii, din 1557. Cucerirea cetăţii de către trupele reformatului Ioan Sigismund Zápolya a însemnat scoaterea în afara legii a Bisericii Catolice, domeniile ei fiind confiscate.

Abia după alungarea trupelor turceşti din cetatea orădeană, în iunie 1692, vechea Episcopie din Oradea a fost repusă în drepturi, printr-o diplomă imperială. Primul episcop orădean de după reînfiinţare a fost Benkovics Agoston, o personalitate puternică. El s-a angajat imediat în reconstruirea structurilor Episcopiei orădene, construind foarte repede biserica "Sfânta Brigitta", care a servit drept catedrală în timpul păstoririi sale.

Dar cele mai impozante construcţii au fost proiectate de Episcopul Forgács Pál (1747-1757), care a pus, la 01.05.1752, piatra de temelie a unei noi catedrale. A reuşit să ridice doar zidurile acesteia căci înainte de a fi realizat şi acoperişul a fost mutat în eparhia Vác.

Urmaşul lui, Episcopul baron Patachich Adám (1759-1776) a continuat construirea catedralei şi a început construcţia unui nou palat episcopal, în anul 1762. În paralel, s-a început zidirea locuinţelor canonicilor din Capitlul episcopiei orădene. Primele nouă clădiri au fost realizate până în 1777, iar ultima, cea de-a zecea, a fost terminată în 1870, ansamblul fiind cunoscut sub numele "Şirul Canonicilor". În 1761 Episcopul Patachich a organizat seminarul teologic şi liceul catolic. În 1771 a fost înfiinţată o şcoală de fete patronată de călugăriţele ursuline, devenită după 1859 şcoală normală de învăţătoare. În mănăstirea ursulinelor au mai funcţionat şi alte două şcoli, tot pentru fete.

La mijlocul secolului al XVIII-lea, Biserica romano-catolică a înfiinţat un spital-azil, care funcţionează şi astăzi, ca spital ORL. La parterul acelei clădiri a fost înfiinţată una din cele mai vechi farmacii din Oradea, care funcţionează şi în prezent în acelaşi spaţiu.

După anul 1870 a debutat un nou program de construcţii patronat şi finanţat de Biserica romano-catolică din Oradea. Au fost construite clădirile Institutului Sfântul Vincenţiu, Institutul Imaculata (1872), în Oraş Nou, şi biserica Sfântul Spirit, în Olosig. În 1892 s-au sărbătorit 700 de ani de la canonizarea Sfântului Ladislau, prilej cu care a fost comandată şi realizată la Viena "herma" Sfântului Ladislau, ce conţine un fragment din moaştele sfântului, şi o statuie, amplasată atunci în centrul oraşului, în vecinătatea bisericii Sfântul Ladislau şi mutată ulterior în faţa catedralei. În 1929, în urma Concordatului dintre Regatul României şi Sfântul Scaun, eparhia orădeană a fost desfiinţată, teritoriul ei fiind alipit Episcopiei romano-catolice de Satu Mare. În următorii nouă ani, noua Episcopie astfel formată s-a numit "de Satu Mare şi Oradea". În perioada interbelică au fost construite patru noi biserici în cartierele de la marginea oraşului.

În 1939, Episcopul Fiedler a fost implicat într-un proces politic şi, deşi s-a dovedit a fi nevinovat, a fost obligat să demisioneze. Vaticanul a încredinţat eparhia Episcopului de Alba Iulia, Márton Aron, care a păstorit-o până în 1942, în calitate de administrator apostolic. În 1940 eparhia s-a reîntregit pentru scurtă vreme, Sfântul Scaun depărţind-o în 1941 de Eparhia de Satu Mare.

La 09.04.1948 Papa Pius al XII-lea a emis un decret prin care eparhia orădeană era din nou unită cu cea sătmăreană, dar Episcopul Scheffler, care ar fi trebuit să execute decretul papal, a fost arestat împreună cu alţi patru episcopi romano-catolici de noile autorităţi comuniste. După 1948 toate proprietăţile Bisericii romano-catolice orădene au fost confiscate de statul comunist.

La 18.10.1982 Sfântul Scaun a decis din nou despărţirea Episcopiei orădene de cea de Satu Mare, fapt realizat oficial la 31.05.1983, la Alba Iulia, în prezenţa reprezentanţilor celor două Episcopii.

După decembrie 1989, noile autorităţi au permis reînfiinţarea Episcopiilor catolice, printre care şi cea de Oradea. Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit în 1990 pe abatele de Sâniob, Tempfli József, ca cel de-al 81-lea Episcop de Oradea. Consacrarea a avut loc la 26.04.1990. După 1990 şi-au reluat activitatea şi ordinele religioase. În toamna anului 1990 a început pregătirea profesorilor de religie iar în septembrie 1991 a fost redeschis liceul romano-catolic Sfântul Ladislau.

Acest text a fost publicat în broşura "Biserica Catolică din România", editată de către Editura Arhiepiscopiei Romano Catolice de Bucureşti cu ocazia vizitei Sf. Părinte în România, din 7-9 mai 1999.