Sfânta Liturghie și procesiune în cinstea Sfintei Fecioare Maria de la Fátima

Sfânta Liturghie și procesiune în cinstea Sfintei Fecioare Maria de la Fátima

13 mai 2026

La 13 mai 1917, într-un loc numit Cova da Iria („Valea Păcii”), în apropiere de Fátima, Portugalia, trei copii au zărit o femeie care era mai strălucitoare decât soarele. Doamna i-a îndemnat pe copii să se roage și le-a cerut să vină la Cova da Iria pe data de 13 a fiecărei luni. În amintirea apariției Sfintei Fecioare Maria la Fátima, miercuri, 13 mai 2026, la ora 18.00 în Catedrala Romano-Catolică de Oradea va avea loc o Sfântă Liturghie solemnă, urmată de o procesiune cu statuia Sfintei Fecioare în grădina Palatului Episcopal. Celebrantul principal al Sfintei Liturghii va fi Böcskei László, episcop romano-catolic de Oradea. Din luna mai până în luna octombrie, în data de 13 a fiecărei luni, în cinstea Fecioarei Maria de Fátima, se va organiza câte un pelerinaj la catedrală, unde va avea loc o Sfântă Liturghie și o procesiune mariană.