Ieșirea din cadru – vernisaj în Palatu Episcopal

Ieșirea din cadru – vernisaj în Palatu Episcopal

9 iulie 2026

Artistul vizual și graficianul László Ujvárossy, care expune pentru prima dată la Oradea, după 44 de ani, într-o expoziție personală, își propune o amplă sinteză a creației sale în spațiile expoziționale de la etajul al II-lea al Palatului Episcopal Romano-Catolic, sub titlul Ieșirea din cadru.

Expoziția, cu un concept inedit, care se va deschide joi, 9 iulie 2026, începând cu ora 19.00, reunește o selecție reprezentativă din activitatea sa de grafician și pedagog, precum și din instalațiile realizate din cele mai surprinzătoare materiale, urmărind parcursul artistic al autorului, de la debutul său din anii 1980 până în prezent. „Prin firea mea am ieșit întotdeauna din cadru… Dorința de a depăși tradiția mi-a dat, mai târziu, curajul de a realiza numeroase lucrări interdisciplinare: am tratat fotografia analogică sau textilele brodate ca pe un desen, modelul de broderie ca pe o gravură, fotomontajul ca pe un procedeu offset, iar grafica de serie ca pe o amenajare spațială.” Programul său artistic este, de fapt, condensat într-o reflecție plină de înțelepciune, potrivit căreia fericirea efemeră care ne iese în cale este umbrită, privită dintr-o parte, de fascinația exercitată de putere, iar privită din spate, de grija pentru cei dragi care ne vor urma.