Celebrări liturgice în Catedrala Romano-Catolică din Oradea cu ocazia Săptămânii Mari şi a Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2024
În data de 24 martie 2024 Biserica Romano-Catolică celebrează Duminica Floriilor. Cu această zi începe Săptămâna Mare. În timpul Săptămânii Mari celebrările liturgice în Catedrala romano-catolică din Oradea se vor desfășura după un program special.
duminica floriilor, 24 MARTIE 2024, este dedicată sărbătoririi intrării Domnului Isus în Ierusalim. Liturghia solemnă de la orele 11.00, celebrată de PS Böcskei László, episcop diecezan, va fi precedată de binecuvântarea ramurilor, ceremonie care se va desfășura în fața Palatului Episcopal. De aici procesiunea va intra în Catedrala episcopală, unde va urma oficierea sfintei liturghii.
În zilele de luni, marţi şi miercuri din Săptămâna Mare, sfintele liturghii se vor celebra după programul obişnuit ferial.
JOIA MARE, 28 MARTIE 2024, în Catedrala romano-catolică din Oradea vor fi oficiate două liturghii:
la orele 10.00, Liturghia Crismei (a uleiurilor) va fi celebrată de către PS Böcskei László, episcop diecezan, împreună cu preoții diecezei. În cadrul liturghiei preoţii vor reînnoi promisiunile făcute la hirotonirea preoţească şi vor fi sfinţite uleiurile folosite la administrarea sacramentelor.
la orele 19.00, Liturghia în amintirea Cinei de Taină va fi oficiată de către episcopul diecezan. Liturghia va fi urmată de o veghe până la orele 21.00.
VINEREA MARE, 29 MARTIE 2024, comemorăm Patimile şi Moartea pe Cruce a Mântuitorului.
După-amiază la orele 15.00, în grădina Palatului Episcopal, se celebrează devoţiunea „Calea Sfintei Cruci”, cu participarea Liceului Szent László şi a parohiilor din Oradea.
Celebrarea patimilor şi a morţii Domnului Isus Cristos începe la orele 18.00. Această celebrare specială cuprinde liturghia cuvântului, rugăciunile universale, dezvelirea Sfintei Cruci şi împărtăşania, după care, urmând tradiţia locului, se va oficia punerea în mormânt. Adoraţia Sfântului Sacrament la mormântul sfânt va dura până la orele 21.00.
SÂMBĂTA MARE, 30 MARTIE 2024, între orele 10.00-20.00 este program de veghe și adoraţie a Sfântului Sacrament la Mormântul Sfânt. Invităm pe credincioși, tineri și copii să participe la programul de veghe din Sâmbăta Mare.
VIGILIA PASCALĂ va începe la orele 21.00 cu sfinţirea focului în faţa Catedralei, urmată de o liturghie solemnă celebrată de către PS Böcskei László, episcop de Oradea. Vigilia pascală se va încheia cu Procesiunea de Înviere şi binecuvântarea mâncărurilor de Paşti.
DUMINICĂ, 31 MARTIE 2024, ÎNVIEREA DOMNULUI – SFINTELE PAŞTI
Liturghia de dimineaţa de la ora 8.00 va fi precedată de binecuvântarea mâncărurilor de Paşti, care se oficiază pe platoul din faţa catedralei episcopale la orele 7.30.
Liturgia solemnă arhierească a Sfintelor Paşti va avea loc la orele 11.00 fiind celebrată de PS Böcskei László, episcop de Oradea. Corul şi orchestra Catedralei vor interpreta lucrări religioase pascale. Seara la orele 18.00 va fi celebrată o liturghie de seară.
LUNIA SFINTELOR PAŞTI, 1 APRILIE 2024, în Catedrala romano-catolică din Oradea, sfintele liturghii vor fi oficiate la orele 8.00, 11.00 și 18.00.
Dorim tuturor sărbători pascale binecuvântate!