Comemorarea Venerabilului Episcop Márton Áron la Roma
În perioada 18-19 octombrie 2026, la Roma vor avea loc două evenimente importante, cu caracter eclezial și diplomatic, dedicate comemorării Venerabilului Episcop Márton Áron, mărturisitor al credinței, care, în vremurile de grea încercare ale secolului al XX-lea, a fost un martor curajos al fidelității față de Evanghelie și de Biserică.
Duminică, 18 octombrie, la ora 18.00, în Biserica Santa Maria dell’Anima din Roma, va fi celebrată o Sfântă Liturghie solemnă în memoria Venerabilului Episcop Márton Áron.
Luni, 19 octombrie, la ora 18.00, la Academia Română din Roma (Accademia di Romania a Roma), va avea loc conferința intitulată „Episcopul Márton Áron – martor și simbol al Europei creștine”, organizată la inițiativa ES George Bologan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun. Evenimentul se va încheia cu un program muzical susținut de Cvartetul Patachich.
La ambele evenimente va participa și PS Böcskei László, episcop diecezan de Oradea și președinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România.
Exemplul Venerabilului Episcop Márton Áron rămâne și astăzi o mărturie vie a faptului că adevăratul curaj izvorăște din credință, fidelitatea față de adevăr nu admite compromisuri, iar apărarea demnității fiecărei persoane umane constituie o datorie morală fundamentală, valori care transcend timpul și granițele, rămânând repere esențiale pentru Biserică și pentru viitorul Europei.
