Înscăunarea noului arhiepiscop major la Blaj

Înscăunarea noului arhiepiscop major la Blaj

15 noiembrie 2025

Sâmbătă, 15 noiembrie 2025, va avea loc ceremonia de înscăunare a noului Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, în persoana Preafericirii Sale Claudiu Lucian Pop. Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, reunit în sesiune extraordinară la Roma în perioada 2-6 noiembrie 2025, l-a ales pe Preasfinţia Sa Claudiu-Lucian Pop, în prezent Episcop Eparhial de Cluj-Gherla, ca Arhiepiscop și Mitropolit de Alba Iulia și Făgăraș, și Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice. Ceremonia de înscăunare va începe la ora 11.00, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj. La eveniment va participa și episcopul diecezan Böcskei László, președintele Conferinței Episcopale Catolice din România.