Mesajul pascal al PS Böcskei László

Fraţi şi Surori în Domnul Isus Cristos!
„Evenimentele lunilor trecute, au oferit o lecţie dură umanităţii. Se conturează întrebarea, dacă din perspectiva re/cunoaşterii şi acceptării experimentate în evenimentele trecute, reuşim să ajungem la o formă mai elevată în asumarea realităţilor existenţei noastre? Dacă nu mergem în această direcţie, istoria destul de încercată a omenirii va fi încărcată cu un nou eşec.” – Aşa vede situaţia actuală a omenirii un analist occidental, afectat şi el de experienţele unei pandemii neaşteptate şi a unui război necruţător, care continuă şi astăzi să producă victime. În analiza făcută, am putut observa, că sensibil la aceste realităţi, analistul face apel la re/cunoaştere şi acceptare, în timp ce cu îngrijorare priveşte spre viitorul incert, deoarece comoditatea siguranţei dorite, a fost înlocuită într-un ritm neaşteptat de o stare de aservire şi expunere în faţa unor pericole iminente la adresa individului şi a societăţii.

Ne pregătim de sărbătoarea Sfintelor Paşti. Întreaga omenire aşteaptă cu speranţă sărbătoarea pascală, nădăjduind, că tot ceea ce omul a stricat, va fi refăcut prin puterea creatoare a lui Dumnezeu. De la El aşteptăm ajutor în momentele de cumpănă, recunoscând faptul, că rezervele şi capacităţile noastre reprezintă prea puţin, pentru a ne asigura adevărata împlinire. În timp ce stăruim în rugăciune, cerând darul păcii şi al reconcilierii, rămânem într-o apropiere spirituală faţă de cei afectaţi de încercările timpurilor noastre. Încărcaţi cu experienţe tragice, prin sărbătorirea pascală dorim să vestim şansa vieţii înnoite, arătând lumii, că prin lumina credinţei împărtăşite, se risipeşte întunericul din jurul nostru.

În relatările pascale evanghelistul Luca ne relatează experienţa discipolilor aflaţi în drum spre Emaus. (Lc 24, 13-35) Celor doi discipoli l-i se alătură un străin. Împărtăşesc cu acesta nu doar oboseala călătoriei, dar şi experienţele ultimelor zile. Speranţe năruite, povara unui eşec, poate chiar regretul asupra unei decizii aparent greşitr, care i-a privat de trei ani preţioşi ai vieţii: căci nu se aşteptau la un astfel de deznodământ atunci, când au decis să-l urmeze pe Isus, pe care l-au văzut deja răstignit, şi al cărui mormânt îl cunoşteau. Orice speranţă de viitor s-a năruit, ei parcurgând acum drumul spre liniştire şi limpezire. Şi mergând aşa, au parte de o experienţă în intensitatea unei întâlniri: Isus cel înviat se dezvăluie lor, şi prin frângerea pâinii, din nou le oferă semnul iubirii, acel semn, pe care l-au văzut deja, dar încă nu au reuşit să-i pătrundă mesajul. Întâlnirea cu Isus cel înviat i-a aşezat în pragul unor timpuri noi: „şi ridicându-se în acelaşi ceas, s-au întors la Ierusalim.” – scrie evanghelistul Luca, indicând spre un nou început în istoria omenirii.

Fraţi şi Surori în Isus Cristos!
Experienţa discipolilor din Emaus ne poartă spre experienţa re/cunoaşterii şi a acceptării. Într-un mod cu totul particular, celebrarea pascală trăită cu speranţă în acest timp, comportă un asemenea mesaj: trebuie să recunoaştem tot ceea ce suntem nevoiţi să purtăm din vina şi păcatul nostru, în timp ce nu putem obosi în a deveni vrednici în faţa lui Dumnezeu, care şi în timpuri de încercare ne pregăteşte darurile mângâietoare şi înnoitoare ale vieţii. Trebuie să pornim la drum, pentru ca asemenea discipolilor din Emaus, să-L putem descoperi pe Dumnezeul în viaţa noastră.

„Noi speram, că el este cel care trebuia să elibereze Israelul.”(Lc 24, 21)
În atmosfera amintirilor recente s-au născut aceste cuvinte pe buzele şi în sufletul discipolilor. Împărtăşesc aceste gânduri cu acel străin, pentru a-l informa despre cele petrecute la Ierusalim. Învăţătura propovăduită de Isus a deschis orizonturi noi asupra vieţii, iar minunile săvârşite au alinat multă suferinţă. Au putut fi martori direcţi la aceste momente, când într-o prietenie fascinantă au ascultat Cuvântul revelat şi au împărtăşit emoţia eliberării de poveri şi suferinţă. Cu înfrigurare au urmărit şi patimile lui Isus, crucificarea şi moartea brutală, care au dus la o înmormântare fără speranţe de viitor.

„şi iată, este a treia zi de când s-au petrecut acestea.”(Lc 24, 1)

Nu de puţine ori omenirea trăieşte eşecul viselor neîmplinite: ştiinţa nu garantează sănătatea fizică, în timp ce apelând la drepturi individuale, umanitatea îşi ratează chiar şi şansele integrităţii spirituale şi morale, Omul chemat la demnitate este sfărâmat de şenilele tancurilor, iar respectul reciproc devine pradă intereselor meschine. Căutând rezolvări, de multe ori ne găsim pe străzi înfundate, şi foarte greu ne dăm seama de lipsa re/cunoaşterii în viaţa noastră. Căci tot răul din noi şi din jurul nostru, se datorează îndepărtării de Dumnezeu. Într-o lume, în care Dumnezeu este exclus şi îndepărtat, orice se poate întâmpla, aşa cum experimentăm cu durere şi în zilele noastre. Sărbătoarea pascală, să ne amintească de aceste pericole, pentru a recunoaşte răul care ne ameninţă. Dar să ne responsabilizeze această sărbătoare, pentru a deveni instrumente ale păcii, ale acceptării şi ale iubirii, acolo unde trăim.

„Oare nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?”(Lc 24, 32)
O întâlnire neaşteptată cu Isus, lasă urme adânci şi iniţiază ceva nou în viaţa discipolilor. Relatarea evanghelistului îşi găseşte în aceste cuvinte punctul culminant: nu informează despre aspectul sentimental al unei revederi mult dorite, dar evidenţiază ceea ce se împlineşte atunci, când discipolii rămân deschişi în faţa planului lui Dumnezeu. Au rămas deschişi şi l-au acceptat pe Dumnezeu în viaţa lor. Aşa au devenit parte din minunea învierii.

Constatăm, cum în timpul pandemiei, cei care promovau o calitate nouă a vieţii şi-au regândit rapid strategia: multe teorii şi-au pierdut valabilitatea de la o zi la alta, în locul acestora fiind promovată distanţarea, siguranţa şi supravieţuirea. Nu doar la nivel declarativ, dar în practica generală am asistat la aceste transformări, care ne remodelează percepţia realităţii. Faţă de toate acestea, în lumina credinţei nu ne putem permite o stagnare: trebuie să mergem mai departe, căutând acea apropiere, care ne poate garanta cu adevărat siguranţa. Viaţa noastră nu poate fi redusă la supravieţuire, ci trebuie să îşi atingă împlinirea. Trebuie să-L redescoperim pe Dumnezeu, şi să-L acceptăm în viaţa noastră. Nu doar din obişnuinţă şi superficialitate, ci cu dorinţa discipolilor din Emaus, care s-au lăsat atinşi de focul mistuitor al prezenţei lui Dumnezeu. Sărbătoarea pascală să ne apropie de bucuria acestei întâlniri şi să trezească în noi dorinţa adevăratei mărturii. Căci nu putem păstra bucuria înnoirii doar pentru noi. Se risipeşte această bucurie, dacă nu o împărtăşim cu alţii, dacă nu o transmitem celor din jur, ca un dar nepreţuit de la Dumnezeu.

Fraţi şi Surori în Domnul Isus Cristos!
Eugène Burnand un pictor elveţian, într-una din picturile sale, îi arată pe Petru şi Ioan în timp ce se grăbesc la mormânt în dimineaţa primei zile a săptămânii. Trăsăturile celor doi trădează neliniştea omului aflat în faţa unei realităţi neaşteptate. Dar ceea ce fascinează cel mai mult în această prezentare este faptul, că în graba lor, aceşti discipoli înaintează contra vântului, am spune astăzi contra curentului. Întreaga lume aşteaptă o adevărată celebrare pascală. Şi noi ne dorim acelaşi lucru. Recunoscând micimea şi fragilitatea noastră, dar cu totul deschişi în faţa lucrării lui Dumnezeu, să ne dedicăm şi noi unui asemenea parcurs: contra vânturilor acestor timpuri să vestim bucuria Învierii şi a înnoirii noastre. Prin aceasta să fundamentăm pacea şi liniştea tuturor, întorcându-ne unii spre alţii cu iertare şi acceptare. Biruinţa vieţii înnoite, să fie speranţa tuturor!

Vă doresc tuturor sărbători pascale copleşite de bucuria unui nou început cu Dumnezeu.

Oradea, Sfintele Paşti, 2022.

† Ladislau
episcop m.p.