Relicvele Sfântului Francisc de Assisi la Oradea
Cu prilejul împlinirii a 800 de ani de la moartea Sfântului Francisc de Assisi, în perioada 31 iulie – 2 august 2026, credincioșii din Oradea vor avea posibilitatea de a venera relicvele Sfântului Serafic. Relicvele vor sosi vineri, 31 iulie, la ora 17.30, la mănăstirea franciscană aflată în Parcul Olosig, unde vor putea fi venerate până duminică, 2 august, la ora 20.00, de către toți cei care doresc să se reculeagă în rugăciune și să ceară mijlocirea Sfântului Serafic. Prezența relicvelor la Oradea constituie un prilej deosebit pentru rugăciune personală și comunitară, pentru dobândirea indulgenței plenare și pentru reînnoire sufletească. Totodată, credincioșii sunt invitați să ceară mijlocirea Sfântului Francisc de Assisi pentru familiile și comunitățile lor, pentru cei bolnavi și pentru pacea în lume.
Sâmbătă, 1 august 2026, la ora 18:00, Excelența Sa Böcskei László, episcop diecezan de Oradea, va celebra Sfânta Liturghie în rit latin împreună cu frații franciscani.
