„Sunteți comorile prețioase ale bisericii!” (Cuvintele Papei Francisc către bolnavi)
2022. Vineri, 11 februarie 2022 de ziua aniversării apariţiei Sfintei Fecioare Maria la Lourdes şi cu ocazia zilei mondiale a bolnavului, în Catedrala romano-catolică din Oradea, cu începere la orele 17.00 va fi oficiată o sfântă liturghie, în cadrul căreia credincioşii bolnavi sau bătrâni, vor putea primi Sacramentul Sfântului Maslu (Ungerea Bolnavilor). Sfântul Apostol Iacob în epistola lui, la capitolul 5, versetul 14 scrie următoarele: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii Bisericii, şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi”. Credincioşii se pregătesc pentru primirea Sacramentului Maslului prin spovadă şi primirea sfintei împărtăşanii.