Jubileul Familiilor la Roma

Între 28 mai și 3 iunie 2025, dieceza noastră a fost reprezentată de 25 de familii la Jubileul Familiilor de la Roma. În cele ce urmează, puteți citi o relatare profundă despre acest pelerinaj.

Numele meu este Carina și sunt catolică de aproximativ doi ani și jumătate. Am fost botezată și crescută în credința ortodoxă, însă parcursul meu spiritual a căpătat o nouă direcție după căsătorie. Totul a început din dorința sinceră de a participa împreună cu soțul meu, Adrian, la Sfânta Liturghie duminicală – nu separat, așa cum făceau bunicii mei, ci împreună. Bunica mea mergea la biserica ortodoxă, iar bunicul, catolic fiind, mergea la slujbele din biserica sa. Deși amândoi trăiau o viață creștină exemplară, acea separare a lăsat în mine un semn adânc: eu nu îmi doream același drum.

La începutul căsniciei am încercat să alternăm slujbele: o duminică la ortodocși, alta la catolici. Dar această pendulare devenea obositoare, din cauza diferențelor de rit, limbaj și atmosferă. Eu nu înțelegeam limba maghiară, în care se țineau majoritatea slujbelor catolice, iar Adrian nu era familiarizat cu limbajul arhaic al liturghiei ortodoxe. Treptat, acest lucru ne-a dus la o diminuare a participării la slujbe, iar mai departe, la o răcire a relației noastre cu Dumnezeu. Au trecut astfel câțiva ani din cei opt ai căsniciei noastre, în care simțeam că lipsește ceva esențial.

Trecerea mea de la ortodoxie la catolicism nu a fost bruscă, dar a fost profundă. Dintre multe experiențe semnificative pe acest drum, aleg să vorbesc acum despre primul nostru pelerinaj ca familie catolică: Pelerinajul pentru Familii la Roma, organizat în Anul Jubiliar al Speranței.

Nu aveam în plan o astfel de călătorie, cu atât mai puțin într-o perioadă aglomerată din punct de vedere profesional. A fost o invitație venită într-o după-amiază, după o întâlnire la biserică, și aproape spontan am spus „Da”. Ne-am organizat cât am putut mai bine la firmă, dar pe măsură ce plecarea se apropia, apăreau motive care ne tentau să renunțăm: angajați-cheie aveau probleme personale, alții solicitau concediu exact în perioada pelerinajului. Am învățat însă o lecție prețioasă: uneori trebuie să lași lucrurile în voia Domnului, mai ales când nu mai știi cum să acționezi. Nu este o slăbiciune, ci un act de curaj – curajul de a te încrede în Dumnezeu, care știe să așeze totul mai bine decât ne putem imagina.

Ajunsă la Roma, după prima zi de pelerinaj, privind în urmă, am realizat cât de mult călătorisem până atunci – dar cât de puține lucruri adânci adunasem în suflet. Această experiență mi-a oferit ocazia de a reveni în locuri vizitate anterior, dar cu ochii sufletului deschiși. De exemplu, basilica Santa Maria Maggiore – pe care o vizitasem cu patru ani în urmă și despre care știam doar că are o arhitectura impresionanta si este instagrambila. Acum, ca pelerină, am participat acolo la o Liturghie în Capela Cesi, împreună cu întregul grup și cei patru preoți organizatori. A fost una dintre cele mai frumoase slujbe la care am luat parte – profundă, intimă și plină de har.

Un alt moment marcant a fost trecerea pe lângă mormântul Papei Francisc chiar după slujbă. Nu îmi imaginam că voi ajunge acolo atât de curând. Am încheiat acea zi cântând împreună, în biserică. Bucuria aceea s-a aprins încet și a crescut în mine ca o flacără. Mă voi strădui s-o retrăiesc mereu în rugăciune.

A doua zi a fost la fel de specială: o manifestare a credinței în Piazza di Spagna, unde un grup de familii misionare catolice au dansat și au împărtășit bucuria credinței, urmată de vizitarea Panteonului și apoi participarea la programul serii în bazilica San Giovanni in Laterano – biserica mea de suflet din Roma. Aici am recitat rozariul în grup, pe stradă, pentru prima dată. A fost o mărturisire publică a credinței noastre, care m-a emoționat profund.

Deși sunt multe alte detalii pe care le-aș putea împărtăși, mă opresc asupra a ceea ce contează cel mai mult: acest pelerinaj ne-a schimbat viața și ne-a deschis o nouă viziune. Am reușit să trecem prin Porțile Sfinte din bazilicile Sfântul Petru, Sfântul Pavel , Santa Maria Maggiore și San Giovanni in Laterano, primind indulgența plenară a Jubileului.

Un moment de neuitat a fost participarea la Sfânta Liturghie celebrată de Papa Leon al XIV-lea, prima noastră participare la o slujbă oficiată de Suveranul Pontif – un dar pe care nu îl vom uita niciodată. Suntem încă la început ca familie catolică, dar știu că suntem pe drumul cel bun. Cât timp Dumnezeu ne trimite oameni buni si minunati care ne călăuzesc, nu suntem singuri.

Am rămas profund legată de bazilica Lateran și de legătura sa cu canonicul orădean Fraknoi Vilmos, care a sprijinit realizarea monumentului comemorativ dedicat Papei Silvestru al II-lea. Am simțit o legătură neașteptată între istoria locală și Biserica universală.Când căutăm cu sinceritate, Dumnezeu ne răspunde. De aceea, cred că orice gest care ne apropie de El – fie și mic – trebuie început cu încredere. Acest pelerinaj a fost exact ce aveam nevoie pentru a merge mai departe în credință, împreună. Suntem profund recunoscatori pentru aceasta minunata experienta spirituala.

În speranța ca Dumnezeu va asculta intențiile noastre din acest pelerinaj voi medita la acest pasaj Matei 17:20 „Din pricina puţinei voastre credinţe”, le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ‘Mută-te de aici colo’, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.”

Moș Carina, Tășnad